Cum sa ai pomi fructiferi rodnici

Dacă eşti un pomicultor experimentat, cu ani de muncă în spate şi cu recolte pe alese, probabil că vei citi din curiozitate acest text, să afli dacă a apărut ceva nou în domeniul tratamentelor pentru pomi fructiferi.

Dacă te regăseşti în ipostaza omului proaspăt îndrăgostit de această activitate ori aflat la început de drum, mai mult ca sigur vei găsi utile sfaturile pe care ţi le-am pregătit astăzi.

Chiar te încurajăm să laşi un comentariu la finalul articolului dacă ai vreo nelămurire sau completare :)

Acum, că iarna a trecut, iar primăvara începe să-şi intre în drepturi tot mai serios, e timpul să faci ceva pentru livada ta, indiferent de mărimea ei. Iar experienţa ne spune că sunt două operaţiuni principale ce trebuie efectuate în această perioadă:

1. Tăierea pomilor (toaletarea lor)

2. Stropirea

Ce înseamnă a tăia un pom fructifer

Bănuim că ți-ai dat seama, dar insistăm pentru a evita confuziile ulterioare: tăierea unui pom fructifer înseamnă, de fapt, îndepărtarea resturilor de crengi care pot dăuna pe viitor producţiei în sine. Se are în vedere formarea coroanei pomului, pentru ca în anii următori acesta să dea roadele aşteptate.

Tăierea pomilor este doar un mijloc de întreţinere a acestora, un instrument la îndemână gospodarilor ca tine preocupaţi de tratamentele pentru pomi fructiferi.

Tăierile pot fi de mai multe feluri, după cum urmează:

# anuale (de întreţinere) – sunt necesare pentru a reduce încărcătura de muguri de rod (atunci când este nevoie) şi pentru a stabili mărimea optimă a ramurilor (este cunoscut faptul că în coroanele dese ale arborilor fructiferi lumina pătrunde mai greu, deci se creează mediul propice pentru apariţia dăunătorilor)

# de fructificare – au rolul de a menţine echilibrul fiziologic al pomilor (se urmăreşte ca mugurii fructiferi să fie în armonie cu potenţialul pomului)

# de întinerire – are în vedere în principal reducerea considerabilă a volumului coroanei şi întinerirea semischeletului. Tăierile de întinerire au rolul de a lungi durata de viaţă şi de productivitate a pomilor îmbătrâniţi

PONT:

Dacă n-ai mai tăiat niciodată un pom fructifer, atunci ar fi bine să ai pe lângă tine un grădinar experimentat. Nu strică să te documentezi din cărţi ori de pe internet despre tratamentele pentru pomi fructiferi, însă adevarata şcoală este livada în sine!

Şi încă ceva: nu te uita niciodată la ce tai, ci la ce surplus a rămas de eliminat.

Sfaturi practice pentru stropirea pomilor

În cazul de faţă vom discuta despre stropirea pomilor fructiferi ce este efectuată primăvara, pentru a ne asigura ca vom avea producţia pe care o aşteptăm. Scopul stropirii pomilor este unul clar: combaterea agenţilor patogeni ce pot compromite pe viitor roadele livezii tale.

Pe internet există diverse metode, tratamente pentru pomi fructiferi, însă aici vom vorbi din experienţa noastră. În plus, vei primi şi câteva ponturi ce te vor ajuta cu siguranţă.

Iată şi principalele tratamente pentru pomi fructiferi:

1. În cazul în care ai de-a face cu o livadă tânără, proaspăt tunsă, obligatoriu se va utiliza un produs pe bază de cupru (din hidroxid de cupru ori oxiclorură de cupru);

2. La toate speciile de pomi, arbuşti ori viţă de vie se recomandă folosirea unui insecticid omologat care să combată dăunătorii ce pot vieţui pe timpul iernii pe scoarţă şi în crăpăturile ei sau în solzii mugurilor;

3. Între cele două tratamente trebuie să treacă două-trei săptămâni.

PONT:

Deşi poate părea greu de crezut la prima vedere, informaţii utile despre substanţele ce trebuie folosite la stropirea pomilor fructiferi pot fi găsite foarte uşor pe site-urile Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură. Aici poţi găsi toate adresele, în funcţie de judeţul în care ai livada.

pomi fructiferi rodnici

Credeai că dacă ai aflat exact cu ce trebuie stropiţi pomii ai terminat treaba? Nu chiar...

Sunt câteva detalii care pot face diferenţa între o treabă făcută profesionist şi un lucru amator, cum ar fi:

  • Tratamentele se vor efectua cu mijloace de stropit terestre, prevăzute cu sistem de agitare permanentă a soluţiei în rezervor, urmărindu-se ca pulverizarea să fie cât mai fină, fără a lăsa urme pe sol
  • Se ard toate ramurile şi lăstarii care prezintă atac de făinare, foc bacterian sau dăunători
  • Rănile mai mari de 2 cm rezultate în urma tăierilor pomilor fructiferi se ung cu mastic, ceară de albine sau vopsea de ulei
  • Utilajele folosite pentru stropit

Ce utilaje agricole recomandăm pentru stropirea pomilor fructiferi?

Cu acestea, poți trata atât pomii fructiferi cât și recoltele, plantațiile mici și pepinierele.

Ne apropiem de finalul articolului, dar mai avem o precizare de făcut: recomandările din acest material sunt valabile la modul general în ceea ce priveşte tratamentele pomilor fructiferi.

Evident că există şi cazuri particulare, în funcţie de copacii pe care îi ai în livadă, dar ele vor fi tratate în articole viitoare.

Tu ce pomi ai în livadă? Măr, cais, piersic, prun? Ce tratamente folosești?

P.S. Ştiai că în perioada de vegetaţie piersicul nu suportă stropirea cu zeama bordeleză? :)