Utilizăm cookies pentru ca dumneavostră să aveți o experiență cât mai plăcută. Pentru a ne conforma noii directive e-Privacy, trebuie să primim acordul dumneavoastră pentru a seta cookie-urile. Descoperă acum
Ai de unde alege. Grădinărit plăcut!
O’MAC oferă produsului tau garanție pana la 5 ani fără costuri suplimentare
Extinde garanțiaO’MAC oferă produsului tau garanție pana la 5 ani fără costuri suplimentare
Extinde garanțiaEști utilizator nou?
Dragul nostru gospodar, Ai senzația că lipsește ceva în curtea ta? Gazonul verde, sănătos, florile colorate, parfumate și terasa în care te bucuri de umbră în zilele călduroase creează o curte perfectă. Însă, pe principiul „întotdeauna e loc de mai bine” poți ieși din cotidian și să faci un loc cu adevărat deosebit din curtea ta.
Așadar, cum ar fi să ai un spațiu amenajat cu apă, pietre de râu și chiar podețe, în gospodăria ta? O grădină diferită și originală nu înseamnă neapărat o cheltuială semnificativă. În câteva zile poți schimba întreg aspectul curții tale doar cu puțin efort fizic și creativitate. Iată câțiva pași simpli de amenajare pentru a oferi grădinii tale un iaz ce îi va schimba întreg aspectul.
În primul rând te invităm să îți prepari o limonadă bună și să iei la pas încet fiecare colțișor al curții. Aici e importantă privirea de ansamblu asupra spațiului. Alegerea locului potrivit alocat iazului este esențială în efectul pe care acesta îl va crea. Este important ca iazul să fie vizibil din locurile cheie ale curții tale, adică din locurile în care petreci cel mai mult timp, pentru a-l vedea cu ușurință. Totodată, o altă idee ar fi ca iazul să aibă alocată o suprafață doar pentru el. De exemplu, dacă ai posibilitatea poți face „colțișorul magic” al curții tale cu un iaz, flori, copăcei sau arbuști, bănci, alei, gazon etc. Depinde doar de variantele oferite de spațiul pe care îl deții.
Acum că ai găsit locul potrivit urmează cea mai solicitantă parte a amenajării unui iaz. În funcție de ceea ce îți dorești de la viitorul iaz, adică să fie doar umplut cu apă, să aibă plante subacvatice sau pești, vei stabili adâncimea gropii pe care o ai de săpat. Ia în calcul și posibilitatea montării unor trepte în iaz pentru a putea intra în apă, dacă optezi pentru un iaz adânc pentru pești. Importantă este și alegerea formei pe care o va avea iazul. Opțiunile sunt nelimitate, depinde doar de cât spațiu ai de oferit iazului și de elementele care există deja pe suprafața respectivă. Partea bună în realizarea unui iaz în curte este că indiferent de cât de mare sau mic acesta va fi, impactul lui va fi puternic în crearea imaginii gopospodăriei tale. Odată cu groapa trebuie săpat și șanțul ce ține forma iazului. Acest lucru este necesar pentru a asigura locul cărămizilor ce vor susține folia ce va ocupa întreg spațiul.
După ce groapa este gata și șanțul pregătit, urmează aranjarea prelatei sau a foliei în care va sta apa. Modul în care vei face această operațiune este important deoarece riști să ai pierderi de apă, dacă folia nu acoperă ermetic întreaga suprafață. După ce o fixezi bine poți masca folia cu pietre de râu. Acest tip de pietre de diferite dimensiuni se vor integra perfect în amenajarea iazului ce prinde formă. După ce termini lucrul cu pietrele, dacă dorești să oferi spațiului mai multă culoare, poziționarea unor flori în ghivece sau a unor arbuști te va ajuta. Umplerea locului cu apă se face în diferite moduri, depinde de sursa de apă pe care o ai. O variantă simplă este utilizarea unei pompe de apă. Aceasta va reduce considerabil timpul alocat umplerii iazului cu apă. Acum, că totul e gata și apa din iaz ilustrează umbrele florilor și ale copacilor într-un mod liniștitor, depinde doar de tine cu ce îl mai accesorizezi. Un podeț, o alee din pietre, flori acvatice, pești sau alte animăluțe acvatice pot fi idei de luat în calcul. Noi îți dorim să realizezi ușor iazul de care se va bucura toată familia! Vei vedea cum grădina ta capătă o imagine inedită și devine un motiv bun să iei o pauză de la treburile gospodărești!